INTERVIU | Omul care putea împiedica CFR-ul în lupta pentru titlu. Florin Ștefan vorbește despre calificarea naționalei U21 la Campionatul European: „Nimeni nu credea în noi”. Ce spune despre discursurile lui Ionuț Radu și despre meciul dramatic cu Portugalia

Redactor:
Daniel Anghel
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj a câștigat cu greu meciul de la Sfântu Gheorghe, împotriva celor de la Sepsi, scor 2-1. Ciprian Deac a fost decisiv, după ce a transformat un penalty în minutul 90+2, și a adus victoria cu care clujenii termină turul pe primul loc în Liga 1 Betano. Pentru formația antrenată de Eugen Neagoe a înscris, în premieră, Florin Ștefan (22 de ani).

Fundașul stânga l-a învins cu un șut puternic din interiorul careului pe Arlauskis, și a restabilit egalitatea pe tabelă, aducându-și echipa la două minute distanță de un punct important în economia luptei pentru un loc de play-off. Ștefan este internațional U21 și om de bază în trupa lui Rădoi, dar spune că se gândește la o convocare la naționala mare, visul oricărui jucător care se apucă de fotbal. După turneul final la care România U21 s-a calificat, Campionatul European din 2019, gâzduit de Italia și San Marino, fundașul nu va mai fi eligibil pentru reprezentativa U21 a tricolorilor.

Care sunt sentimentele acum, la rece, după această calificare?
Avem un sentiment de bucurie după această calificare, după o perioadă lungă de vreo 20 de ani.

Când ai simțit cu adevărat puterea acestui grup?
În primul meci în care am fost convocat am simțit că avem un grup foarte unit.

Meciul cu Portugalia a fost cel mai dramatic, ca să zic așa. Când arbitrul a acordat penalty în ultimul minut, ce ai simțit? Ai crezut că Ionuț Radu poate să apere?
Când am văzut că a acordat penalty toți credeam că o să apere, muncisem prea mult pentru un egal și trebuia să obținem victoria.

Am văzut și acele discursuri pe care le ține Ionuț Radu în vestiar. Ce efect au asupra voastră?
Da, Ionuț este un lider și discursurile lui ne motivează foarte mult.

Lumea îl știe ca pe Ionuț Radu, dar în rândul colegilor voștri am înțeles că i se mai spune și Andrei. Cum a rămas?
Ionuț.

Ai reușit să dormi după această calificare?
Cu greu, dar până la urmă a trecut și avem meci sâmbătă și trebuie să ne concentrăm și asupra acestui meci din campionat, împotriva Viitorului (n.r. victoria lui Sepsi, scor 3-2).

Te-ai gândit ce adversari ai vrea să întâlnești la EURO?
Nu m-am gândit la cine, nu contează. Mergem acolo să ne jucăm șansa, să jucăm de la egal la egal cu fiecare, nu contează adversarul.

Ați pus un pariu în timpul acestei campanii de calificare? Cum a fost exemplul naționalei mari în 1998, când toți s-au vopsit blonzi.
Nu, nu am pus niciun pariu. Am vrut toți să ținem pentru noi că vrem să obținem calificarea, nimeni nu credea în noi până am demonstrat că avem un grup unit. Și am reușit asta, mă bucur!

Alex Pașcanu este singurul fundaș care vine din străinătate, îl simțiți mai bine pregătit din punct de vedere fizic?
Da, este singurul care vinde de afară, dar nu se simte o mare diferență în pregătirea fizică.

Eugen Neagoe a spus că vrea să se lupte la titlu în acest sezon cu Sepsi. Voi ce simțiți, aveți puterea să terminați pe o poziție cât mai înaltă, poate chiar pe podium?
Eu zic că, în primul rând, trebuie să intrăm în play-off și să vedem atunci unde putem să ne clasăm.

Lucrezi atât cu Eugen Neagoe cât și cu Mirel Rădoi. Un antrenor cu o mare experiență, iar celălalt la început de drum. Poți să faci o comparație între ei?
Nu pot să fac o comparație. Eugen Neagoe este la echipa de club, iar Mirel Rădoi este la echipa națională. Cel de la echipa de club ne antrenează zi de zi, iar Mirel ne antrenează doar zece zile pe lună.

Dacă o să ai un sezon cu Sepsi și dacă o să reușiți să vă calificați cu naționala în semifinalele Campionatului European, s-ar putea să te „trezești” cu câteva oferte. Tu în ce campionat ți-ai dori să evoluezi?
Mai întâi să ne calificăm în semifinale, o să văd dacă o să am oferte și atunci o să mă gândesc la mai multe.

La naționala mare, postul de fundaș stânga este oarecum descoperit, Bancu fiind puțin forțat să joace acolo. Tu, după Campionatul European nu vei mai fi eligibil pentru naționala U21. Te gândești la o convocare la naționala mare?
Da, orice jucător când se apucă de fotbal își dorește să joace la echipa națională mare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×